Privitor la jocul vietii

Dupa ce am postat ieri frumoasa rugaciune - sau mai degraba meditatie - a sfintei Tereza de Lisieux si m-am aratat mai deschis ca de obicei spre spiritualitatea crestina, pentru ca fata asta a fost un suflet minunat si o iubesc din toate componentele fiintei mele, cativa crestini convinsi au avut grija sa-mi bage cateva sulite sub coasta, pline de dispret fata de calea mea de pana acum. Am inceput sa-mi revin, zic ei, de parca buddhismul ar fi rahat pe bat (si nu de-ala dulce!) si n-a adus absolut nimic bun.

Ce sa le faci. Daca ar fi auzit de misiunile trimise de regele Ashoka prin secolul IV i.Hr. care au ajuns si in Palestina, unde brusc apar structuri monastice in iudaism, cum nu erau inainte, adica Therapeutii, din care s-au nascut esenienii, care probabil l-au pregatit pe Ioan Botezatorul si de restul va las sa cititi in Biblie, poate aveau mai mult respect fata de o traditie care are 500 de ani mai mult si n-a facut umbra pamantului degeaba.

Celor ca ei, si sunt destui, le dedic un capitol din cartea lor de capatai. Tereza, pe tine te voi iubi mereu.

Atunci a vorbit Iisus multimilor si ucenicilor Sai, zicand: Carturarii si fariseii au sezut in scaunul lui Moise; deci toate cate va vor zice voua, faceti-le si paziti-le; dar dupa faptele lor nu faceti, ca ei zic, dar nu fac. Ca leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc sa le miste.

Toate faptele lor le fac ca sa fie priviti de oameni; caci isi latesc filacteriile si isi maresc ciucurii de pe poale. Si le place sa stea in capul mesei la ospete si in bancile dintai, in sinagogi, și sa li se plece lumea in piete si sa fie numiti de oameni: Rabi.

Voi insa sa nu va numiti rabi, ca unul este Invatatorul vostru: Hristos, iar voi toti sunteti frati. Si tata al vostru sa nu numiti pe pamant, ca Tatal vostru unul este, Cel din ceruri. Nici invatatori sa nu va numiti, ca Invatatorul vostru este unul: Hristos. Si care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru.

Cine se va inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri pe sine se va inalta.

Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati.

Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca mancati casele vaduvelor si cu fatarnicie va rugati indelung; pentru aceasta mai multa osanda veti lua.

Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un ucenic, si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei si indoit decat voi.

Vai voua, calauze oarbe, care ziceti: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni si orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinteste aurul? Ziceti iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni si orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinteste darul?

Deci, cel ce se jura pe altar se jura pe el si pe toate cate sunt deasupra lui. Deci cel ce se jura pe templu se jura pe el si pe Cel care locuieste in el. Cel ce se jura pe cer se jura pe tronul lui Dumnezeu si pe Cel ce sade pe el.

Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, dar ati lasat partile mai grele ale Legii: judecata, mila si credinta; pe acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati. Calauze oarbe care strecurati tantarul si inghititi camila!

Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si de lacomie. Fariseule orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara.

Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca semanati cu mormintele cele varuite, care pe din afara se arata frumoase, inauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi, pe din afara va aratati drepti oamenilor, inauntru insa sunteti plini de fatarnicie si de faradelege.

Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca ziditi mormintele proorocilor si impodobiti pe ale dreptilor, și ziceti: De am fi fost noi in zilele parintilor nostri, n-am fi fost partasi cu ei la varsarea sangelui proorocilor. Astfel, dar, marturisiti voi insiva ca sunteti fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi intreceti masura parintilor vostri! Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osanda gheenei?

De aceea, iata Eu trimit la voi prooroci si intelepti si carturari; dintre ei veti ucide si veti rastigni; dintre ei veti biciui in sinagogi si-i veti urmari din cetate in cetate, ca sa cada asupra voastra tot sangele dreptilor raspandit pe pamant, de la sangele dreptului Abel, pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ati ucis intre templu si altar. Adevarat graiesc voua, vor veni acestea toate asupra acestui neam.

Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si cu pietre ucizi pe cei trimisi la tine; de cate ori am voit sa adun pe fiii tai, dupa cum aduna pasarea puii sai sub aripi, dar nu ati voit! Iata, casa voastra vi se lasa pustie; caci va zic voua: De acum nu Ma veti mai vedea, pana cand nu veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului.

Toti mancam. Ce mancam intra in noi, e mistuit, partile de folos ne intra in sange si in carne, partile care nu-s bune le dam afara. Prin sistemul excretor, desigur. Acuma se intampla urmatorul fenomen. Cei care nu merg la toaleta cand trebuie devin constipati si prin urmare tepeni, acri si artagosi. Cei care merg prea des slabesc pana la epuizare, pentru ca au combinat lucruri stricate. Asa ne functioneaza corpul. Oare in cazul mintii e altfel?

Viata ne da mereu de mancare, vorba vine, lucruri de mestecat, de savurat, de scuipat poate. Unii le tin in ei pana ii infecteaza, traiesc prezentul ca trecut, nu vad ziua de azi de ziua de ieri. Unii scotocesc prin gunoaiele lasate de altii. Unii chiar mesteca stricaciuni si apoi raman complet fara vlaga mentala. Unii strang prea usor, altii lasa prea usor si trupul lor spiritual se ingrasa sau slabeste. Mai sunt si din aceia ce saliveaza la gandul unei delicatese viitoare si nu pot gusta ce au acum pe masa.

Asa cum ar trebui sa fim atenti la nevoile si reactiile trupului, inclusiv sa mergem la toaleta cand e nevoie si nu cand ne permite programul - o, da, de parca ar fi timp, o sa ziceti - si sa vedem ce il face sa se simta bine, la fel si cu mintea. Sfantul Pavel spunea: "Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun". La WC cu restul! Si trageti apa dupa ele!

Mereu am fost un pic oripilat de asocierea fonetica pe care destui romani o fac intre Buddha si o denumire populara a toaletei. Ieri insa un coleg mai hatru a intors vorba in asa fel incat m-a incantat. In fond, toata povestea cu Dharma se reduce la suferinta si incetarea ei, nu? Buuun. Tu esti in cacat pana la gat si vine unul si-ti spune cum esti si-ti explica cum sa faci sa iesi de acolo. Ba iti intinde si mana sa te traga afara.

De o vreme incoace ma descopar tot mai duios, din te miri ce maruntis de intamplare. Ieri insa un moment mai intens a provocat o asemenea revarsare de duiosie incat credeam ca imi turna cineva cu cisterna in cap, imi potopea toata fiinta. Dupa ce a trecut putin impactul, mi-am zis ca trebuie sa studiez un pic notiunea asta, ca n-o fi chiar intamplator cum tot revine ea in viata mea.

Mi-am dat seama ca duiosia e un ceva foarte complex. Cautand un echivalent englez, nu l-am gasit. Pe toate traducatoarele de pe net mi se dadea o lista de cuvinte, una din ele avand chiar sase termeni, fiecare din ei aspecte ale acestui sentiment, dar niciunul capabil sa il cuprinda in intregime.

As zice ca duiosia e un amestec de iubire pentru existenta unui lucru sau a unei persoane si constientizare a fragilitatii, impermanentei, trecatorului din obiectul iubirii. Exista o icoana a Maicii Domnului numita Glicofilusa, duioasa. Isus e lipit de mama lui, care il priveste cu mult drag, dar si o nemarturisita, insa prezenta tristete, pentru ca ea stie ce va urma, suferintele, dezamagirile... Orice mama demna de acest nume stie asta, ea a simtit cum din trupul ei a luat nastere incet-incet fiinta cea noua si stie prea bine cat de fragila este.

Buddha isi chinuia novicii cu sedinte lungi de meditatie in cimitire, cu discursuri aplicate despre caracterul impermanent si conditionat al tuturor celor ce exista. Picta intentionat o viziune reala, dar aparent sumbra a lumii. Zic aparent, pentru ca Binecuvantatul era baiat destept. Pana la urma isi aducea oamenii intr-o asemenea stare de acuta constientizare incat pana si existenta unei muste sau a unei pietre devenea in ochii lor un miracol. Si atunci iubirea, grija, moralitatea propovaduite in paralel cu disectia nemiloasa a lucrurilor se cuplau cu simtul evanescentei. Iata-ne in plina duiosie. Si nu spunea tot el ca ideal ar fi sa iubim fiintele - ba si lucrurile - cu iubirea unei mame pentru singurul ei copil?

Englezii s-au chinuit ingrozitor sa traduca cuvantul "metta", prima din cele 4 calitati divine (brahmaviharas). Au zis pana la urma "loving-kindness", care 1. suna redundant 2. suna fortat. Nu e de mirare. Nu aveau un cuvant ca acest "duiosie". Imi pare sentimentul buddhist prin excelenta, o iubire grijulie si constienta pentru tot ce exista, incluzand si acceptarea faptului ca forma respectiva nu va dura o vesnicie, asa cum isi doresc poate multe minti infierbantate care fac din eternalism o religie complicata si adesea absurda.

Asa ca ma uit la ghiveciul cu viorele de langa monitor, la telefon, la batista, la imprimanta, imi vine in minte chipul iubitei mele sau amintirea unei intalniri fugare pe strada, si toate se transforma in duiosie. Pacat ca termenul e intraductibil in engleza. Ramane o comoara a limbii noastre.

Si duiosia te duce la tandrete, respect, evlavie, adorare, te invata ca exista frumusete si in a imbratisa, si in a da drumul, e o baza solida, ca prima calitate divina, pentru celelalte trei - compasiunea activa (karuna), bucuria impartasirii (mudita) si calmul acceptarii (upekha). Toate se sustin una pe alta, logic, natural. Calea e minunat expusa, vorba sutrelor.

"Traduttore, traditore", dar nici chiar asa. Haideti sa radeti una buna. Aici e originalul de la "Ars amandi".

I-am dat traducatorului de serviciu de pe Google sa traduca in romana varianta in engleza. Iata ce a iesit.

Ca oamenii spune tot felul de poveşti şi păstrează aceste servicii de roaming, prin capul meu,
Ei par să ştie cum ar trebui să trăiască o viaţă şi modul de dragoste toate au citit,
Scrisorile de cărţi mestecate pe ele, nu vor fi auzit ce-ar spune în loc de viaţă,
Ca şi în cazul în semn de harta deja am cam de pe strada ar trebui să teren.

De predare, în sine, nu este inutil, dar încă de a trăi este cu totul altceva.
El, care este întotdeauna uiţi la alţii nu vor fi niciodată în viaţă versat.
O pereche de mâini se alătură o altă cald şi în alte embrace fiecare sens,
Ca nu o face singur o pasa de ce a făcut această lume să fie aşa de supărat tensionată.

În cărţi se scrie cât de uşor poate fi din dragoste pentru a declanşa interior schimba,
Totuşi, chiar şi în formă de litere, cu gust de mirare ca inca nu va merge.
Până când bea din viaţa lui ceasca complet, bittersweet, deoarece pot apărea,
La noapte, în zori de zi nu se lumina, dar nu se va ajunge la inima ta de margine.

Nu problemă limitele pe lumii, pentru toată durata vieţii dumneavoastră va fi călătoriei.
Inima ta va câştiga cu siguranţă, noi vigoarea de la nume sau forme atat de draga la tine,
Dar, povestiri, de nume şi forme se schimbă, atât timp cât va trăi, vezi tu,
Ca şi în viaţa lui de carte pe care sunteţi întotdeauna a semna un moment, poveste sau de memorie.

Oricare ar fi vorba de a te ţine dragă, dă-ţi-o buna îngrijire şi ofertă,
Nu credeţi că este mereu aici, pentru a lăsa-o în totalitate, nu îndrăznesc,
Şi nimic nu vă satisface probleme, pentru pace şi scopul sunt găsit acolo,
Nu lăsaţi ceea ce nu-i plăcea primejdie tine, si asa cu ceea ce face ca tarif.

Când tot ceea ce face se simte pierdut, trebuie doar să înveţi pe tine pentru a medita
Cum grabă nu face bine la oameni şi tu cu mintea linişte poate aştepta,
Pentru ca roata din viaţa de cotitură, modul în care aceasta se transformă este motivată direct
Cum ar fi fapte bune nu sunt uitate şi de fapte rele mereu vor fi plătite.

În toate lucrurile mici şi mari de mirare lor este unită cu mizerie,
Pasiunea lui întotdeauna mare la om, senzualitate si dorinta mici nu vor fi,
Dar totul este setat pentru a echilibra bine considerate armonie,
Dream, chemare, dor, lupta, lacrimi, durere, ură şi de tot ceea ce vezi.

Ai grija cu toate acestea silenţios holba, zambeste paşnic în interiorul inimii.
Dacă se poate dragoste de viaţă şi de a deveni, din fericire va fi destept.
Pentru fie că este vorba de suferinta sau speranţa, fie că este vorba de un concurs de frumuseţe, fie că este vorba de greu,
Vacanþã nu veti primi de la viaţă; de la aceasta nu există nici o modalitate de a ascunde.

Doar cuvinte sunt ceea ce am scris, draga mea, nu le mai adevărul absolut fi,
Lasa-i in inima ta şi de gândire, cum ar fi sânge în carne-i lasa sa fluxului liber,
Dar pentru a-ţi de drum să fie cu adevărat credincios, inima ta Sfatul caută şi sunt de acord
Şi poate mintea ta să fie mereu vigilent, din dragoste, este foarte aproape de tine.

Stai bine, voi pleca acum, nu prea tare dor de mine, aşa cum s-ar putea te întrista,
În timp întuneric nopţi am apropiat va fi, timp de zile, atât timp cât endures.
Când moartea se va ajunge aici, cu regret, nu o voi plăti din cauza mea
Şi cu inima unburdened Voi purta ceea ce vine si spune: dragostea mea, vă mulţumesc.

Multumesc, nea Gogule. Mai ales penultimul vers e scris adanc.

Dintr-o scriere a maestrului Zen Hakuin. Despre Amida Buddha si credinta bazata pe el puteti citi mai multe, daca sunteti interesati, aici.

O fi calcat Neil pe Luna, dar versurile astea tot nemuritoare raman. Cu un gand bun adresat ingerului meu pazitor ce ma vegheaza din linistea locului ales, le dedic lunii mele, care imi pastreaza cu blandete orbita dreapta.

Asa spune preotul ortodox la fiecare liturghie si in mod special la pomenirile mortilor, cand familiile lasa liste cu numele celor dragi care vor fi citite si evocate pentru ca divinitatea sa isi aduca aminte de existenta lor.

Lasam la o parte ca aceste pomeniri se vand si se cumpara, lasam la o parte ca divinitatea nu are cum sa uite de existenta lor daca e un Dumnezeu ce se respecta, ideea e excelenta pentru gandul indreptat spre cei dragi, vii si morti. Stai o ora si ceva ascultand, in Postul Mare, un sir intreg de nume, tresari la auzirea numelor pe care tu le-ai inscris acolo, sau celor pe care le-ai dat la altar ca atunci cand painea jertfei euharistice se imparte si se uneste cu viuul o bucatica din ea sa ii reprezinte si pe ei, ca sunt trup si sange din inima noastra si a lumii. Multi din cei cititi nu-ti spun nimic, dar pentru cei ce au venit sa le puna numele pe lista ei sunt importanti.

Si poate ca nu avem nevoie de preoti profesionisti si de o institutie dogmatica si corupta ca sa facem fiecare, la rastimpuri, personal, pomenirea celor vii si celor morti dragi noua, cu ganduri bune pentru toti. Ar fi un exercitiu excelent sa scriem un pomelnic pe care sa-l oficiem noi insine, in gand si-n inima, cu toti cei de care ne aducem aminte si pe care i-am iubit macar putin sau ii iubim acum. Pana la urma, pentru toata lumea.

Pomelnicul meu stiu ca v-ar plictisi enorm la cat de lung e. O sa-l scriu, dar nu cred ca-l voi posta. Si aici ajung la ideea principala: unele lucruri raman in altarul propriei persoane. Unele lucruri sunt taine sacre pentru noi si expunerea lor publica nu le face bine.

Multa vreme m-am plans ca ajungeam mereu cel mai bun prieten al fetelor, indiferent care mi-ar fi fost intentiile de mascul. De acum nu ma voi mai plange. De ce? Nu va spun, taina! Va las insa un cantecel. Invatati, invatati, invatati.

Pe Florian n-am sa-l uit cat traiesc macar pentru un singur moment petrecut impreuna; o seara de octombrie a anului 2000, cand colegul meu pasionat de muzica buna astepta pe teava stramta a Napsterului "Whole Lotta Love" a celor de la Led Zeppelin si, pentru ca tot nu avea ce face, m-a impins de la spate si m-a aruncat in vartejul iubirii. Dupa doua seri, cu o bere in mana, la Termal, vazandu-ma transfigurat de ceea ce abia se profila, mi-a mai dat un imbold, si de-acolo n-a mai fost cale de intoarcere.

Rock, dar nu numai. Obsedat de calitate. Era in stare sa stea patru ore cu ochii pe "termometrul" programului care i-ar fi adus o anume versiune a unei anume piese, chiar daca venea cu 0,2 K/s, numai pentru ca acolo chitara suna un pic altfel. Isi facea buletine de identitate muzicale. Apoi CD-uri tematice. Mi-am exersat talentul de designer de coperti la multele lui solicitari. Era indragostit. Apoi a suferit, s-a transformat intr-un bursuc. Apoi si-a adunat cioburile inimii si le-a lipit laolalta, iubind si mai mult muzica, cea care nu-l va parasi niciodata.

Fascinat de David Coverdale, de vocea profunda si insinuanta a rockerului englez care a cantat cu Deep Purple si a devenit legenda cu Whitesnake, ii purta numele pe mIRC. I-a invatat piesele, a inceput sa le cante. La finele anului trecut si-a adunat cativa amici pasionati ca si el si a format Florian Band, cu care aduce rockul clasic pe scene de festival mult prea imbacsite de metale depresive. In redactie e concentrat si exigent cu sine si cu ceilalti, dar nu-i displace o gluma buna. Pe scena e... el insusi. Isi lasa pasiunea la vedere, se dezvaluie total.

Si-a urmat visul, si cunoaste deja - macar in parte - implinirea lui. Probabil din creuzetul inimii lui vor iesi si piese originale valoroase. Toti oamenii de succes - si am cunoscut destui prin natura meseriei - au avut un vis si l-au urmat cu indaratnicie, au crezut in el pana la capat. Florian are incapatanarea necesara sa reuseasca. Haideti sa-l vedem, sa-l ascultam si sa ne urmam si noi visele, sa ne rodim talantii.

Cantecele, filmele, cartile si alte pachete de cuvinte, imagini si idei ne-au invatat cu o vorba englezeasca pentru ceea ce numim dragoste: "to fall in love", literalmente "a cadea in iubire". Sambata am fost curios sa vad daca vorbeste cineva despre "to rise in love", a te ridica, a creste in iubire. Am gasit un cantec si vreo 2-3 texte, scrise de indieni. Si cam atat. "Fall in love" e comun. "Rise in love", cum indienii stiu, e sadhana, disciplina spirituala.

Mi-a placut motto-ul acestui blog. E bine ca lumea incepe sa se sature de razboiul sexelor. Dar nici macar de sex nu e vorba aici. E acel "bellum omnium contra omnes", razboiul omului cu ceilalti. Si cu sine insusi. Inima, in fond, bate la fel in barbati si in femei. Si aici e marea problema, ca nimeni nu pare sa inteleaga lucrul asta atat de simplu.

Ne incita asa de mult un trup gol, un picior frumos, sa zicem, ca ne pierdem mintile. Or iubirea incepe cand mintea, inima si, de ce nu, "mintea de jos" incep sa lucreze armonios, impreuna. Cat despre picioare frumoase, epilate, proaspete... Am sa va rog sa priviti o poza. Fata, la 16 ani, a ajuns prostituata. A fost folosita de un individ, care mai apoi a strangulat-o. Are picioare frumoase, asa-i? Priviti.


Spuneti-mi, mai ales barbatii, cum iubiti femeia dupa ce ati vazut poza asta. Picioarele astea meritau o soarta mai buna, cred.


Ma mai uit si eu cateodata la filme. Am vazut mai demult un film despre viata lui Casanova. Ei, Casanova era in mare amor cu o fata care era fascinata de el. Incantata. Iluminata chiar. Simtea ca si-a intalnit ursitul. I s-a daruit din fiecare celula.

Fata era logodita. Si logodnicul ei intra in camera si ii gaseste impreuna. Scoate spada. Insa ceva il opreste. Fetei ii spune sa stea cuminte. Lui Casanova ii spune urmatoarele: O vrei? Ti-o dau. Ma retrag in secunda doi daca garantezi ca vei fi langa ea si cand va fi imbatranita, plina de riduri, cand o vor durea picioarele, cand va avea nabadai, cand va fi suparata, plansa, cand copiii o vor trezi la 2 noaptea. Facem asa: daca tu iti iei angajamentul asta, eu am plecat. Daca nu, ai 10 secunde sa iesi, sau vei iesi pe targa.

In colt fetei ii luceau ochii, plini de speranta. Lui Casanova ii luceau ochii, plini de frica. La intrebarea ochilor ei, el a raspuns: Stii bine ca am nevoie de noi inspiratii! Si dupa 10 secunde nu mai era in camera.


El si ea la un intelept. Binecuvantarea pentru ea: "Fie sa ai 10 copii si sotul tau sa fie al 11-lea!"


Adevarul e ca viata e grea de tot. Oricat ne-am intoarce si am inchide ochii. Ne minunam de unele lucruri frumoase, dar cat de fragile sunt in fond! Chiar si casele, templele... intrebati-i pe evrei despre asta, ei vor sti sa va spuna. Cat de fragila e o floare, un pic o atingi mai tare si ai rupt-o. Cat de fragil e omul, cade de pe picioare, nu stie ce l-a lovit. Sau se inteapa, neglijeaza intepatura si se trezeste cu piciorul infectat.

Phil Mickelson, jucatorul de golf, stie asta. In ultimele doua saptamani, atat sotia, cat si mama lui au aflat ca au cancer la san. E de inteles ca omul a renuntat la participarea la Openul Britanic.

Cuvinte simple. Grija, intelegere, compasiune, rabdare. Dar risca sa ramana doar cuvinte pana cand vine clipa cand trebuie sa le faci trup. Cu trupul tau.

Chiar daca asta inseamna sa stergi pe cineva la fund. Ori sa-i speli un pic mintea imbacsita de ramasite putrezite.


Un batran isi vizita sotia, lovita de Alzheimer, la un centru special. O scotea in oras, revenea apoi. O infirmiera l-a intrebat ce fac ei impreuna. "Luam masa". "Si va recunoaste?". "Nu intotdeauna". "Si atunci de ce faceti asta?". "Pentru ca eu o recunosc".


Am mai scris despre asta, a scris si Simo despre asta. Nu orice iubire se incadreaza in tipare. Multe pot interveni. Si multe o pot strica. Gelozia. Nevoia de control. Dominarea. Influente din afara. Vorbesc de ambele sexe. Sunt destui barbati terorizati de femeile lor, sa stiti. Si invers, desigur. Insa inimile bat la fel.

Ma dispera oamenii care intreaba mereu ce forma ia o iubire. Iubirea e ca apa... are mai multe stari de agregare.

Pe bune acum. Voi va auziti inima batand? A voastra. Ce sa mai spun de a altora, a celor apropiati, a celor pe care-i iubiti. Si daca o auziti, o mai puteti abuza?


Cea mai tare fraza vazuta de mine in ani intregi: "Imi imbratisez inima cu tot corpul."


E vorba de acceptarea conditiei umane. Si sa ne facem viata mai frumoasa unii altora. Mai ales celui/celei de langa noi. E usor sa ne iubim departele, sa donam bani pentru copiii din Africa. Dar sa linistim fricile si durerile sotului sau sotiei e greu ca naiba uneori. Si mai greu e sa iubesti pe cineva atat de mult, incat sa risti sa te urasca pentru ca ii spui adevarul. Insa se cere sa ne iubim aproapele mai intai.

Nu uita. Cel mai aproape de tine esti tu.


Ea scrie o scrisoare iubitului ce inca nu a venit in viata ei.

Buna dimineata, om drag!
Multumesc ca m-ai gasit. Multumesc ca ai inteles ca nu sunt perfecta si ma placi asa cum sunt. Multumesc ca ma determini sa ofer ce am mai bun, mai frumos, mai curat, sa demonstrez ca pot iubi. Multumesc pentru fiecare mangaiere si vorba magica oferita cand am emotii. Multumesc ca ma tii de mana cand trebuie sa trec un obstacol. Multumesc ca iti doresti sa fiu mama copiilor tai si femeia care sa te accepte asa cum esti, cu bune si cu rele, caci tu m-ai invatat ca nimeni nu e perfect.
Multumesc, dragostea mea.



Remarcati ordinea in care merge procesul. De la tine incepi, la tine te intorci, extinzi lumea ta pana la a cuprinde cerul.

Daca nu te poti iubi, cine ai pretentia sa o faca? Din inima vor iesi dracusori. Da, sunt, si inca multi. Ca niste caini tinuti in cusca, infometati, inraiti, gata sa muste. Frustrari, esecuri, amintiri. Zilele de ieri vin haita peste ziua de astazi si vor sa manance zilele de maine. N-ai ce face. Decat sa imbratisezi liota de prunci rai si sa le dai drumul. Casa inimii tale va fi mai curata. Cine ar veni sa locuiasca intr-o casa plina de potai nervoase?

Mai mereu va mai fi un pui de drac pe undeva, dar de acum stiti procedura. La treaba, oameni buni.


La final, pentru cei ce au apartamentul regal al inimii ocupat, si pentru cei care il pregatesc cu grija, un cantec. Va las si versurile. Sa stiti la ce sa va asteptati, nu de alta.

Sunt pe rol niste subiecte mai hardcore, dar acum e duminica, e frumos afara, adie vantul si au loc operatii profunde pe cord interior, asa ca va las un pasaj dintr-o carte a lui Tony De Mello si beau un paharut de vin bun in sanatatea voastra, dragii mei.

"Asculta‑ma cu atentie, dragul meu, asculta‑ma cu atentie! Pacatosul acesta care sunt eu sau esti tu este un pacatos care, odata si odata, va fi din nou Brahma, va ajunge odata si odata in Nirvana si se va transforma intr‑un Buddha - si acum fii atent: acest «odata si odata» nu este decat o amagire, nu este decat o pilda! Pacatosul nu se afla pe calea lui Buddha, el nu este supus evolutiei, cu toate ca gandirea noastra nu stie cum sa‑si reprezinte lucrurile acestea in alt chip. Nu, ci acum, astazi, in orice pacatos salasluieste deja viitorul Buddha, tot viitorul sau este deja prezent, iar tu trebuie sa intrezaresti cu evlavie in el, in tine, in fiecare dintre noi un virtual Buddha, ascuns, aflat in devenire. Lumea, prietene Govinda, nu este imperfecta, sau pornita pe drumul lent al desavarsirii: nu, ea este desavarsita in orice moment, orice pacat poarta in sine germenele iertarii, toti copilasii poarta deja in ei pe batrani, toti sugarii poarta in ei moartea, toti muritorii poarta in ei viata vesnica. Nici un om nu are posibilitatea de a vedea cat a parcurs deja un alt om din drumul sau, intr‑un hot si intr‑un jucator de zaruri sta gata sa iasa la iveala un Buddha, intr‑un brahman sta gata sa se iveasca un hot. Prin meditare profunda avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toata viata trecuta, prezenta si viitoare in simultaneitatea ei, iar in acest caz toate sunt bune si la locul lor, totul este desavarsit, totul este Brahman. De aceea mie mi se pare ca toate cate exista pe lume sunt bune si la locul lor, toate mi se par asa, atat moartea cat si viata, atat pacatul cat si dumnezeirea, atat inteligenta cat si nebunia, toate trebuie sa fie astfel, toate nu au nevoie decat de incuviintarea mea, decat de bunavointa mea, de acordul meu plin de dragoste, iar pentru mine e bine asa, in felul acesta toate imi sunt de folos si nu‑mi dauneaza niciodata. Pe pielea mea si in sufletul meu mi‑a fost dat sa aflu ca am avut o mare nevoie de pacat, am avut o mare nevoie de placeri, de alergatura dupa averi, de desertaciune si am avut nevoie de disperarea cea mai rusinoasa pentru ca sa renunt la impotrivire, pentru a invata cum sa iubesc lumea, cum sa nu o mai compar cu niciun fel de lume dorita si imaginata de mine, cu niciun fel de desavarsire inchipuita de mine, ci sa o las asa cum este ea si sa o iubesc si sa ma bucur ca‑i apartin. - Iata, o, Govinda cateva dintre gandurile care mi‑au trecut prin minte."

Siddhartha se apleca, ridica o piatra de pe jos si o cantari in palma.
"Iata, zise el jucandu‑se cu ea, aceasta este o piatra si poate ca dupa o anumita perioada de timp ea va fi pamant, din pamant se va transforma intr‑o planta sau intr‑un animal sau intr‑un om. Odinioara iata ce‑as fi zis: «Piatra asta nu este decat o piatra, n‑are nicio valoare si apartine lumii Maya; cum insa prin ciclul metamorfozelor ea poate de asemenea sa devina om si spirit, ii recunosc si ei insemnatatea.» Probabil ca asa as fi gandit odinioara. Astazi insa gandesc astfel: piatra aceasta este o piatra, ea este si animal, este si Dumnezeu, este si Buddha, iar eu o admir si o iubesc nu pentru ca, odata si odata, ar putea sa devina fie una, fie alta, ci pentru ca ea este de multa vreme si intotdeauna totul - si tocmai pentru faptul ca este o piatra, ca imi pare acum, astazi, ca o piatra, de aceea o iubesc, vad valoare si sens in fiecare fibra si scobitura a ei, in galbenul, in griul, in duritatea ei, in sunetul pe care il produce atunci cand o lovesc, in uscaciunea sau umiditatea suprafetei sale. Exista pietre care iti lasa impresia cand le pipai ca sunt ulei sau sapun, altele ca sunt frunze, altele ca sunt nisip, asa incat fiecare are felul ei de a fi, inchinandu‑se in felul ei propriu la Om, fiecare dintre ele este Brahman, dar in acelasi timp si in aceeasi masura fiecare este o piatra, uleioasa sau ca sapunul, si tocmai acest lucru imi place si mi se pare minunat si demn de a fi adorat. - Dar nu ma ruga sa‑ti spun mai multe despre aceste lucruri. Cuvintele nu sunt de ajutor intelesului tainic, de fiecare data totul devine putin altfel cand il rostesti, putin fals, putin nebunesc - da, si asta e foarte bine si imi place foarte mult, eu incuviintez si asta, faptul ca pentru un om este un lucru de pret si un dar al intelepciunii ceea ce altuia i se infatiseaza ca o nebunie."
Govinda il asculta in tacere. "De ce mi‑ai spus tu toate aceste lucruri despre piatra?" il intreba el sovaind, dupa ce facuse o pauza.
"N‑am facut‑o anume. Sau poate ca am vrut sa‑ti dau de inteles ca eu iubesc piatra aceasta si fluviul acesta si toate lucrurile pe care le vedem si de la care putem invata cate ceva. Pot sa iubesc o piatra, Govinda, dar si un copac sau o bucata de coaja. Toate acestea sunt lucruri, iar lucrurile pot fi indragite. Cuvintele insa, nu le pot iubi. De aceea invataturile nu inseamna nimic pentru mine, ele nu au duritate, nu au moliciune, nu au culori, nu au margini, nu au miros, nu au gust, nu au nimic altceva decat cuvinte. Poate ca tocmai lucrul acesta, poate ca tocmai cuvintele cele multe te impiedica pe tine sa‑ti afli pacea. Caci si mantuirea si virtutea, si Sansara si Nirvana nu sunt decat simple cuvinte, Govinda. Nu exista niciun lucru care sa fie Nirvana; nu exista decat cuvantul Nirvana."
Govinda grai: "Nirvana, prietene, nu este numai un cuvant. Ea este un gand."
Siddhartha continua: "Un gand, se prea poate. Trebuie insa sa‑ti marturisesc un lucru, dragul meu: eu nu fac o prea mare deosebire intre ganduri si cuvinte. Sa‑ti spun drept, nici gandurilor nu le acord o importanta prea mare. Acord mai multa importanta lucrurilor. De exemplu aici pe aceasta luntre predecesorul si invatatorul meu a fost un om, un sfant, si el nu a crezut ani de‑a randul in nimic altceva decat in acest fluviu. El bagase de seama ca glasul fluviului ii vorbea, de la el a invatat multe lucruri, el l‑a educat si l‑a invatat, i se parea ca fluviul este Dumnezeu, insa nu a stiut ani de‑a randul ca orice rafala de vant, orice nor, orice pasare, orice carabus este la fel de dumnezeiesc, stiind si fiind in stare sa‑l invete la fel de multe lucruri ca si fluviul pe care il adora. Dar atunci cand a plecat in paduri, sfantul acesta stia totul, stia mai multe decat mine si decat tine, si asta fara niciun invatator, fara carti, ci numai si numai pentru ca el crezuse in acest fluviu."

Govinda spuse: "Dar cele pe care tu le numesti «lucruri», sunt ele oare ceva real, ceva ce tine de esente? Nu sunt numai o inselatorie a lui Maya, numai o imagine si o aparenta? Piatra ta, copacul tau, fluviul tau - sunt oare toate acestea niste realitati?"
"Nici acest lucru nu ma mai intereseaza prea mult, grai Siddhartha. Chiar daca lucrurile or fi doar aparente, sau nu, atunci inseamna ca si eu sunt doar o aparenta, deci, ele sunt in permanenta la fel ca mine. Asta face ca ele sa‑mi fie atat de dragi si demne de respect: faptul ca sunt la fel ca mine. De aceea le pot iubi. Si iata acum o invatatura de care tu vei rade: dragostea, o, Govinda, mi se pare a fi lucrul cel mai important dintre toate. A intelege lumea, a o explica, a o dispretui - aceasta este, poate, treaba marilor ganditori. Pe mine ma intereseaza insa doar putinta mea de a iubi lumea iar nu de a o dispretui sau de a o uri, urandu‑ma si pe mine insumi, putinta de a o privi si de a ma privi pe mine insumi si pe toate fiintele cu dragoste si cu admiratie, si cu profund respect."
"Inteleg, grai Govinda. Dar tocmai lucrul acesta a fost recunoscut de Sublimul drept o amagire. El cere de la noi bunavointa, blandete, mila, toleranta insa nicidecum dragoste; el ne‑a interzis sa punem inima in catusele dragostei fata de cele lumesti."
"Stiu, spuse Siddhartha; zambetul sau avea stralucirea aurului. Stiu, Govinda. Si iata‑ne in plina jungla a parerilor, certandu‑ne din cauza unor cuvinte. Caci nu pot sa neg ca ceea ce am spus referitor la dragoste se afla in contradictie, intr‑o aparenta contradictie, cu vorbele lui Gotama. Tocmai de aceea am atat de putina incredere in cuvinte, fiindca eu stiu ca aceasta contradictie este o amagire. Eu stiu ca nu gandesc altfel decat Gotama. Cum as putea oare sa ma indoiesc de faptul ca si el a cunoscut dragostea? El, care si‑a dat seama ca tot ceea ce este omenesc nu este decat desertaciune si nimicnicie si, cu toate acestea, i‑a iubit intr‑atata pe oameni incat si‑a petrecut viata sa indelungata si plina de stradanii, numai si numai invatandu‑i si ajutandu‑i! Si la el, la acest mare invatator al tau am indragit mai mult lucrul decat cuvantul, activitatea si viata lui mi se par mai importante decat prelegerile, miscarile mainilor sale mi se par mai importante decat parerile lui. Ii vad maretia nu in prelegeri, nu in gandire, ci numai in ceea ce a facut, in viata sa."

Priveam infiorat pe deal in jos masina mica urcand taras-grapis spre casa ce parea la marginea lumii, casa aceea mica, dar frumoasa, cu numarul atat de preferat incat s-a molipsit si casa vecina si il poarta.
A facut cu mana, a coborat, ne-am privit.

Despachetarea cumparaturilor pentru inca niste zile de pace asumata, dorita, cu orice pret. Bidoane de apa, caci reteaua nu ajunge pana acolo. O jumatate de ora de asezat lucruri in frigider. In ajun furtuna batuse in acoperis.


Pregatiri de masa mare? Nu. Spaghetti, o conserva, ceapa, usturoi, mirodenii, parmezan. Incet, meticulos. Admiratie, dragoste linistita, contemplare chiar. Muzica.
Vase si tacamuri spalate incet, cu apa turnata din cana. Vizita la un mic mormant, al mamei-pisici. Cainele incantat ca il mangai pe cap, sare cat colo cand il ating un pic mai brutal pe spate si maraie. Iarta-ma, n-am vrut.
Un vas mare cu verdeturi de la vecina si inca un pachet de Slims. Fum fin, subtire. Ca de templu.
Micul motan se joaca de-a fiara, ii ies dintii si si-ar musca si coada. Cand se plictiseste de joaca in bratele stapanei, pandeste si sare pe o prada pe care doar el o vede.
Ea ma priveste cu ochi vii si vorbim despre cat de simpla ar putea fi viata daca fiecare si-ar vedea de ale lui fara sa intre cu labele in universul celuilalt.
Impartasire. Un zambet, o umbra de tristete. Vine sa-mi arate o poza si tresar. O stiu bine si mi-e atat de draga...


Tatal trebaluieste prin livada, trebi de barbat. Respecta spatiul, cat poate. E, in fond, ziua independentei.
Pe masa o lucrare pentru doctorat. Pe lucrare, un catel de plus.
Poze, regasiri, amintiri, copilarie.


Fara sentimentalisme, fara menajamente si false compasiuni. Bun simt bine dezvoltat in ani de tribulatii. Taie cu blandete orice romantism de doi lei.


O privesc in ochi. Inca o lectie pe care mi-o da, din multe.
Multumesc.
La intoarcere se topesc o suta, o mie de prostii din cap legate de el si ea si curg, ajutate de lacrimi pe care doar bunul meu prieten le vede, caci barbati suntem si intre noi plangem mai usor.
Am fost. Am vazut. A invins.

Ma uitam aseara (de fapt azi dimineata, ca era trecut binisor de miezul noptii) pe geam. In fata blocului meu e un post de iluminat stradal. Ei bine, era plin de fluturi si alte insecte care se roteau frenetice in jurul becului. Citisem undeva ca treaba asta se intampla pentru ca insectele sunt derutate de sursa artificiala de lumina, care le da peste cap mecanismul natural de orientare dupa lumina solara si le atrage spre o chestie care, in fond, nu le va face decat rau: le va arde sau, in cel mai bun caz, le va obosi peste masura.

Cred ca si noi suntem la fel. Numai ca noi ne invartim dupa cuvinte. Cu cat mai grandioase si misterioase, cu atat mai bine. In timp ce inima bate, uneori sufocata, alteori rapida, de cele mai multe ori nebagata in seama decat cand o trec junghiuri, spre a ne aminti simplicitatea suprema a vietii.

Nu ne dam seama ce e natural si firesc si ce nu in fiinta noastra si in gandirea noastra. Suntem mai buni oare ca fluturii cei bezmetici?