Priveam adanc in ceasca de cafea, in zatul ramas pe fund. Adanc de tot.
La care tata: "Sa-ti aduc ochelarii?"
Unul din cele mai Zen momente din viata mea. Multumesc, tata.
La care tata: "Sa-ti aduc ochelarii?"
Unul din cele mai Zen momente din viata mea. Multumesc, tata.
"Asculta‑ma cu atentie, dragul meu, asculta‑ma cu atentie! Pacatosul acesta care sunt eu sau esti tu este un pacatos care, odata si odata, va fi din nou Brahma, va ajunge odata si odata in Nirvana si se va transforma intr‑un Buddha - si acum fii atent: acest «odata si odata» nu este decat o amagire, nu este decat o pilda! Pacatosul nu se afla pe calea lui Buddha, el nu este supus evolutiei, cu toate ca gandirea noastra nu stie cum sa‑si reprezinte lucrurile acestea in alt chip. Nu, ci acum, astazi, in orice pacatos salasluieste deja viitorul Buddha, tot viitorul sau este deja prezent, iar tu trebuie sa intrezaresti cu evlavie in el, in tine, in fiecare dintre noi un virtual Buddha, ascuns, aflat in devenire. Lumea, prietene Govinda, nu este imperfecta, sau pornita pe drumul lent al desavarsirii: nu, ea este desavarsita in orice moment, orice pacat poarta in sine germenele iertarii, toti copilasii poarta deja in ei pe batrani, toti sugarii poarta in ei moartea, toti muritorii poarta in ei viata vesnica. Nici un om nu are posibilitatea de a vedea cat a parcurs deja un alt om din drumul sau, intr‑un hot si intr‑un jucator de zaruri sta gata sa iasa la iveala un Buddha, intr‑un brahman sta gata sa se iveasca un hot. Prin meditare profunda avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toata viata trecuta, prezenta si viitoare in simultaneitatea ei, iar in acest caz toate sunt bune si la locul lor, totul este desavarsit, totul este Brahman. De aceea mie mi se pare ca toate cate exista pe lume sunt bune si la locul lor, toate mi se par asa, atat moartea cat si viata, atat pacatul cat si dumnezeirea, atat inteligenta cat si nebunia, toate trebuie sa fie astfel, toate nu au nevoie decat de incuviintarea mea, decat de bunavointa mea, de acordul meu plin de dragoste, iar pentru mine e bine asa, in felul acesta toate imi sunt de folos si nu‑mi dauneaza niciodata. Pe pielea mea si in sufletul meu mi‑a fost dat sa aflu ca am avut o mare nevoie de pacat, am avut o mare nevoie de placeri, de alergatura dupa averi, de desertaciune si am avut nevoie de disperarea cea mai rusinoasa pentru ca sa renunt la impotrivire, pentru a invata cum sa iubesc lumea, cum sa nu o mai compar cu niciun fel de lume dorita si imaginata de mine, cu niciun fel de desavarsire inchipuita de mine, ci sa o las asa cum este ea si sa o iubesc si sa ma bucur ca‑i apartin. - Iata, o, Govinda cateva dintre gandurile care mi‑au trecut prin minte."
Siddhartha se apleca, ridica o piatra de pe jos si o cantari in palma.
"Iata, zise el jucandu‑se cu ea, aceasta este o piatra si poate ca dupa o anumita perioada de timp ea va fi pamant, din pamant se va transforma intr‑o planta sau intr‑un animal sau intr‑un om. Odinioara iata ce‑as fi zis: «Piatra asta nu este decat o piatra, n‑are nicio valoare si apartine lumii Maya; cum insa prin ciclul metamorfozelor ea poate de asemenea sa devina om si spirit, ii recunosc si ei insemnatatea.» Probabil ca asa as fi gandit odinioara. Astazi insa gandesc astfel: piatra aceasta este o piatra, ea este si animal, este si Dumnezeu, este si Buddha, iar eu o admir si o iubesc nu pentru ca, odata si odata, ar putea sa devina fie una, fie alta, ci pentru ca ea este de multa vreme si intotdeauna totul - si tocmai pentru faptul ca este o piatra, ca imi pare acum, astazi, ca o piatra, de aceea o iubesc, vad valoare si sens in fiecare fibra si scobitura a ei, in galbenul, in griul, in duritatea ei, in sunetul pe care il produce atunci cand o lovesc, in uscaciunea sau umiditatea suprafetei sale. Exista pietre care iti lasa impresia cand le pipai ca sunt ulei sau sapun, altele ca sunt frunze, altele ca sunt nisip, asa incat fiecare are felul ei de a fi, inchinandu‑se in felul ei propriu la Om, fiecare dintre ele este Brahman, dar in acelasi timp si in aceeasi masura fiecare este o piatra, uleioasa sau ca sapunul, si tocmai acest lucru imi place si mi se pare minunat si demn de a fi adorat. - Dar nu ma ruga sa‑ti spun mai multe despre aceste lucruri. Cuvintele nu sunt de ajutor intelesului tainic, de fiecare data totul devine putin altfel cand il rostesti, putin fals, putin nebunesc - da, si asta e foarte bine si imi place foarte mult, eu incuviintez si asta, faptul ca pentru un om este un lucru de pret si un dar al intelepciunii ceea ce altuia i se infatiseaza ca o nebunie."
Govinda il asculta in tacere. "De ce mi‑ai spus tu toate aceste lucruri despre piatra?" il intreba el sovaind, dupa ce facuse o pauza.
"N‑am facut‑o anume. Sau poate ca am vrut sa‑ti dau de inteles ca eu iubesc piatra aceasta si fluviul acesta si toate lucrurile pe care le vedem si de la care putem invata cate ceva. Pot sa iubesc o piatra, Govinda, dar si un copac sau o bucata de coaja. Toate acestea sunt lucruri, iar lucrurile pot fi indragite. Cuvintele insa, nu le pot iubi. De aceea invataturile nu inseamna nimic pentru mine, ele nu au duritate, nu au moliciune, nu au culori, nu au margini, nu au miros, nu au gust, nu au nimic altceva decat cuvinte. Poate ca tocmai lucrul acesta, poate ca tocmai cuvintele cele multe te impiedica pe tine sa‑ti afli pacea. Caci si mantuirea si virtutea, si Sansara si Nirvana nu sunt decat simple cuvinte, Govinda. Nu exista niciun lucru care sa fie Nirvana; nu exista decat cuvantul Nirvana."
Govinda grai: "Nirvana, prietene, nu este numai un cuvant. Ea este un gand."
Siddhartha continua: "Un gand, se prea poate. Trebuie insa sa‑ti marturisesc un lucru, dragul meu: eu nu fac o prea mare deosebire intre ganduri si cuvinte. Sa‑ti spun drept, nici gandurilor nu le acord o importanta prea mare. Acord mai multa importanta lucrurilor. De exemplu aici pe aceasta luntre predecesorul si invatatorul meu a fost un om, un sfant, si el nu a crezut ani de‑a randul in nimic altceva decat in acest fluviu. El bagase de seama ca glasul fluviului ii vorbea, de la el a invatat multe lucruri, el l‑a educat si l‑a invatat, i se parea ca fluviul este Dumnezeu, insa nu a stiut ani de‑a randul ca orice rafala de vant, orice nor, orice pasare, orice carabus este la fel de dumnezeiesc, stiind si fiind in stare sa‑l invete la fel de multe lucruri ca si fluviul pe care il adora. Dar atunci cand a plecat in paduri, sfantul acesta stia totul, stia mai multe decat mine si decat tine, si asta fara niciun invatator, fara carti, ci numai si numai pentru ca el crezuse in acest fluviu."
Govinda spuse: "Dar cele pe care tu le numesti «lucruri», sunt ele oare ceva real, ceva ce tine de esente? Nu sunt numai o inselatorie a lui Maya, numai o imagine si o aparenta? Piatra ta, copacul tau, fluviul tau - sunt oare toate acestea niste realitati?"
"Nici acest lucru nu ma mai intereseaza prea mult, grai Siddhartha. Chiar daca lucrurile or fi doar aparente, sau nu, atunci inseamna ca si eu sunt doar o aparenta, deci, ele sunt in permanenta la fel ca mine. Asta face ca ele sa‑mi fie atat de dragi si demne de respect: faptul ca sunt la fel ca mine. De aceea le pot iubi. Si iata acum o invatatura de care tu vei rade: dragostea, o, Govinda, mi se pare a fi lucrul cel mai important dintre toate. A intelege lumea, a o explica, a o dispretui - aceasta este, poate, treaba marilor ganditori. Pe mine ma intereseaza insa doar putinta mea de a iubi lumea iar nu de a o dispretui sau de a o uri, urandu‑ma si pe mine insumi, putinta de a o privi si de a ma privi pe mine insumi si pe toate fiintele cu dragoste si cu admiratie, si cu profund respect."
"Inteleg, grai Govinda. Dar tocmai lucrul acesta a fost recunoscut de Sublimul drept o amagire. El cere de la noi bunavointa, blandete, mila, toleranta insa nicidecum dragoste; el ne‑a interzis sa punem inima in catusele dragostei fata de cele lumesti."
"Stiu, spuse Siddhartha; zambetul sau avea stralucirea aurului. Stiu, Govinda. Si iata‑ne in plina jungla a parerilor, certandu‑ne din cauza unor cuvinte. Caci nu pot sa neg ca ceea ce am spus referitor la dragoste se afla in contradictie, intr‑o aparenta contradictie, cu vorbele lui Gotama. Tocmai de aceea am atat de putina incredere in cuvinte, fiindca eu stiu ca aceasta contradictie este o amagire. Eu stiu ca nu gandesc altfel decat Gotama. Cum as putea oare sa ma indoiesc de faptul ca si el a cunoscut dragostea? El, care si‑a dat seama ca tot ceea ce este omenesc nu este decat desertaciune si nimicnicie si, cu toate acestea, i‑a iubit intr‑atata pe oameni incat si‑a petrecut viata sa indelungata si plina de stradanii, numai si numai invatandu‑i si ajutandu‑i! Si la el, la acest mare invatator al tau am indragit mai mult lucrul decat cuvantul, activitatea si viata lui mi se par mai importante decat prelegerile, miscarile mainilor sale mi se par mai importante decat parerile lui. Ii vad maretia nu in prelegeri, nu in gandire, ci numai in ceea ce a facut, in viata sa."
Pofta buna. E veche, dar va rog s-o savurati.
Si stiu ca va place si muzica, deci primiti un paharel de realitate.
Si stiu ca va place si muzica, deci primiti un paharel de realitate.
